Sunt zile vesele, zile în care ţi se pare că ai desluşit misterul vieţii, zile în care soarele străluceşte doar pentru tine, când tu eşti Napoleon şi nimic nu îţi stă în cale… zile când îţi scrii propriile tale o mie şi una de poveşti! Viaţa ta nu mai e nimic altceva decât un pretext pentru a putea iubi…şi iubi…şi iubi…mult, îngrozitor de mult, dureros de mult!
Visai de mult, încă de când erai un copil…visai că într-o zi cineva o să râdă de…nasul tău, de pildă! Visai că atunci când o să te ţină de mână cuvintele or să fie de prisos! Voiai încă de când erai copil să te cocoţi sus pe curcubeu…şi culmea, chiar ai reuşit! Nimeni nu ţi-a spus însă că nu e dat oricui să înoate în culori printre mii şi mii de nori… Ai aflat târziu asta, când cu mintea înlăcrimată ai încercat să găseşti răspunsuri! Ştiai totuşi că un curcubeu moare, de ce te-ai lăsat cuprinsă de liniştea lui? Doar ai văzut atâtea şi ai văzut cum au pierit! “Credeam că doar nu le mai vedem, că ele rămân acolo…pe cer…râzând de nedumerirea noastră! Că atunci când ajungem la ele, rămân ale noastre, rămân numai pentru noi…că ceilalţi nu le văd, doar noi…eu…şi el”! Biet copil, câtă naivitate! Visai mult, visai la corăbii trase de porumbei care v-ar fi dus departe, acolo unde gândurile nerostite ar fi creat o lume doar a voastră! Speranţele desenau sori în viaţa ta şi învăţasei între timp să zbori, să pluteşti…Erau zile vesele când îţi scriai propriile tale poveşti…
Îţi ţineai dorinţele ascunse în buzunarul de la piept, acolo unde puneai în fiecare zi câte o speranţă, în fiecare zi câte o speranţă nouă…până când într-o zi, în timp ce pluteai, vântul te-a speriat! Şi speriată, ai închis ochii…ai început să fugi! Când în sfârşit ai deschis ochii, ploua…te-ai ascuns sub curcubeu, dar speranţele tale erau deja ude…râdeai în sinea ta de întâmplare şi le-ai scos la soare…şi râdeai…erai fericită! Acum de ce plângi?
“Speranţele…le-a luat vântul…erau ude, voiam doar să le usuc…le-a luat…Nu pleca azi, stai cu mine, hai să le căutăm…te rog!”
“Nu azi, mai sunt zile! Le căutăm altă dată!”
………………………………………………………………………………………………
“Dacă iei o cană, să spunem, şi o spargi de pământ, după care arunci o parte din ea…care sunt şansele să găseşti o altă parte care să i se potrivească?”
